Mic ghid de utilizare al acumulatorilor de laptop

La un telefon mobil componenta cea mai importanta si care defineste performantele acelui aparat este bateria (acumulatorul). Indiferent ca este un telefon ieftin cu functii de baza sau un smartphone de ultima generatie bateria este cea mai importanta componenta. Indiferent cat de performant este mobilul, daca are o autonomie extrem de mica acel dispozitiv este inutil. La fel este si in cazul calculatoarelor portabile. Daca nu ti-ai cumparat un laptop doar pentru a-l tine pe birou conectat la priza tot timpul si doresti sa-l folosesti mobil atunci bateria este esentiala. La cumpararea unui laptop primul aspect care trebuie studiat este bateria si sistemul de management al acesteia. De ce? Pentru ca este extrem de importanta cum am spus mai sus si pentru ca la modelele ieftine (entry level – sau in traducere ieftinaciuni, ragalii, petarde) o baterie originala poate ajunge sa coste aproape 30% ~ 40% din valoarea laptopului nou. Uzarea prematura a bateriei poate fi costisitoare si frustranta.
In urma cu 5 ani cumparam laptopul Acer Travelmate 2480, la momentul respectiv un laptop modest ca dotari. Nou fiind bateria tinea mai putin de 2 ore (o autonomie acceptabila pentru acel moment). Laptopul a functionat toti acesti ani in general conectat la priza cu bateria atasata. La inceput observasem un comportament bizar: cu laptopul conectat la priza frecvent nivelul bateriei scadea pe la ~87% dupa care se incarca la 100%. Atunci nu am dat importanta acestui comportament ciudat iar dupa un an autonomia scazuse la jumatate. Dupa inca un an bateria mai avea autonomie doar ~30 minute. Cand am cautat sa cumpar o baterie noua am constatat cu stupoare ca o baterie originala costa doar 700 Lei. Iata ca ignoranta costa scump. Fiind o troaca ieftina, Acerul respectiv nu avea nici un fel de manager sau aplicatie care sa administreze bateria. Nimic nimic. Acum nu stiu daca a fost un defect sau o calitate ascunsa si nebanuita a brandului Acer.
Mai jos aveti cateva sugestii pentru o cat mai buna utilizare si pastrare pe timp indelungat a bateriei laptopului.
Cat tine o baterie de notebook
Bateria laptopului se uzeaza (isi pierde performantele) in timp indiferent daca este folosita sau nu. Practic este vorba de reactii chimice lente in interiorul celulelor care seamana la aspect cu acumulatorii AA (R3) folositi in camerele compacte sau alte electronice. Acesta este un aspect foarte important de stiut si care nu este prezentat de producatori (evident, doar nu sunt cretini). Procesul de imbatranire incepe din momentul in care bateria a fost produsa si nu din momentul cumpararii. O baterie produsa si stocata timp indelungat va avea o durata de viata mai mica decat una produsa recent.
Bateriile Li-Ion sunt concepute sa tina intre 300 si 800 de cicluri incarcare/descarcare. Uzual bateriile Li-Ion din laptopuri, camere foto si telefoane mobile tin 500 cicluri incarcare/descarcare dupa care performantele acestora scad abrupt. Acest aspect este bine de stiut ca sa ne putem face un plan pentru frecventa cu care folosim notebook-ul pe baterii.
Temperatura
O temperatura scazuta incetineste procesul de autodescarcare si procesul de imbatranire. Prin opozitie, cu cat temperatura este mai mare procesul de imbatranire este mai rapid. Un laptop care se incinge frecvent va afecta negativ bateria.
Durata de viata a unei baterii de laptop este de aproximativ 3 ani. Cu cat trece timpul, bateria isi pierde din capacitate iar acest proces este ireversibil. Adica nu poate fi oprit insa poate fi incetinit.
Recomandari
Pentru a conserva cat mai mult performantele bateriei in timp avem doua posibile strategii:
- Cei care utilizeaza foarte rar bateria o pot scoate din laptop si depozita (intr-o punga inchisa ferita de umezeala) incarcata la 40% din capacitate intr-un frigider (nu congelator) sau intr-un loc uscat si racoros. Depozitarea la o temperatura cat mai apropiata de 0 grade Celsius ajuta la conservarea bateriei. Evident ca inainte de utilizare bateria trebuie lasata sa ajunga la temperatura camerei.
Aceasta metoda prezinta cateva dezavantaje practice si estetice: lasa un gol urat in partea din spate a laptopului iar in cazul unei pene de curent laptopul se va inchide.
- Cei care folosesc rar bateria si doresc sa o pastreze in laptop si au un program de administrare decent (cum este de exemplu programul Power Manager care vine cu notebook-urile Lenovo) pot seta ca bateria sa se incarce pana la maxim 50% si in cazul in care se descarca sa nu se incarce decat atunci cand scade sub 40%.

Un dezavantaj al acestei metode este ca injumatateste autonomia bateriei. Cei care au nevoie de o mai mare autonomie pot opta pentru valori diferite: incarcare pana la maxim 80% si reincarcare de la 70%. Insa aceste ajustari sunt posibile doar daca aveti un program de management al bateriei. Din pacate caramizile ieftine nu au absolut nici un fel de control al bateriei cu exceptia celui din windows.
In incheiere un sfat esential: faceti un test simplu. Incarcati bateria la 100% (la maxim) si scoateti cablul de alimentare. Folositi cateva minute laptopul pana cand nivelul bateriei scade pana la aproximativ 90% ~ 95% dupa care introduceti din nou cablul de alimentare. Daca laptopul incepe sa incarce imediat bateria veti avea surprize extrem de neplacute in viitor si ar trebui sa luati in considerare utilizarea laptopului fara bateria atasata.
Ciprian Pricop, 21/02/2012 Comments (0)


No Comments »
No comments yet.
RSS feed for comments on this post. TrackBack URL
Leave a comment